Abandonul si casa de copii prescolari din Baia Mare

              In copilaria mea, gandeam ca viata nu are o foarte mare valoare pe acest pamant si nu intelegeam de ce Dumnezeu ingaduie ca un om sa se nasca si mai apoi sa sufere pentru
greselile altora .

Dar sa incepem cu inceputul.

            M-am nascut pe Valea Borcutului, un cartier la marginea orasului Baia Mare si-mi aduc aminte foarte vag de momentele primilor mei ani de viata . Imi amintesc familia noastra se lupta cu saracia si adeseori mama ma trimitea la vecini sa mai cer de mancare.

 Pe cand implinisem cinci ani, parintii m-au abandonat lasandu-ma in grija unei case de copii pentru prescolari .Motivul acestui gest extrem cred ca a fost dificultatea pe care o intampinau in a se intretine pe ei insusi si bineinteles pe mine, si acum uitandu-ma in urma
fara sa-i judec , acest gest nu este justificat.

Aici in aceasta casa de copii, tin minte ca ma mai vizitau cei din familia mea, mai putin tata despre care nu stiu nimic.
Mama, impreuna cu unchi si cateva matusi au venit intr-o zi de paste sa ma viziteze. Atmosfera de acolo era interesanta...un miros intens de parfumuri amestecate, pentru ca educatoarea care i-a intampinat a fost parfumata cu o multime de spray-uri. Era acel obicei de Paste, stropitul .

Am primit un pachet de la cei dragi ce ma vizitau, pe care am fugit sa-l pun in dulapul meu si am venit inapoi sa mai petrec timp cu ei. Eram bucuros si profitam din plin de prezenta lor, bucurandu-ma ca orsice copil in acele zile de sarbatoare. Dupa ce au plecat, m-am dus inapoi la dulap sa ma bucur de pachetul primit de la parinti dar nu mai era. Am fost foarte dezamagit. Cineva l-a luat…

Am mai fost vizitat doar odata dupa acest eveniment dar atunci eram la programul de somn de dupa masa. Dupa ce m-am trezit, educatoarea mi-a spus ca m-a cautat mama dar ca nu a vrut sa ma trezeasca din cauza ca dormeam . Am inceput sa plang si sa regret faptul ca am dormit. Totusi, nu aveam de ales caci somnul era obligatoriu . Aceea a fost ultima vizita a mamei mele insa am putut constata asta prea tarziu ca sa mai pot repara ceva...

 Intr-o zi, in sala unde era grupa mare de copii, imi amintesc ca am asistat la o discutie a oamenilor mari, in jurul unei cafele si una dintre educatoare spunea ca atunci cand voi creste, voi ajunge ceva mare. Nu am inteles mare lucru atunci, dar acea discutie inca imi mai suna si acum in urechi.

 Am cantat pentru prima data solo, la casa de cultura din Baia Mare,intr-o sala cu oameni multi si se spunea ca atunci cand eram mic, aveam vocea ca de inger. Desi nu stim ce voce au ingerii, acum am inteles ce voiau sa zica prin acea remarca.  

 Intre educatoarele pe care care le stiam foarte bine era o persoana noua,o educatoare de la Sighetul Marmatiei si urma sa ne fie educatoare timp de patru ani, din clasa intai pana in calasa a patra. A venit si ziua cand impreuna cu alti copii de la orfelinat am fost urcati in masini ,in graba mare fara sa inteleg ce se intampla.

 Ni s-a spus ca mergem la scoala. Nu intelegeam mare lucru. Dar cu masinile ne-au dus la autogara din Baia Mare si acolo am urcat intr-un autobus.

Eram in drum spre Sighetul Marmatiei..... 

ORFELINATUL DIN SIGHET

Dupa un drum ametitor, de la serpentinele Muntilor Gutinului, am ajuns in sfarsit la destinatie: Sighet. Fiind vorba de o schimbare, credeam ca va fi mai bine, nebanuid insa ce urma sa se intample.Anii care au urmat au fost un groaznic cosmar, care parca nu se mai termina.

Am ajuns in fata unei porti uriase. Era din fier si iti inspira o stare de teama amestecata cu nesiguranta, fiori reci furnicandu-ma parca pe moment. In poarta aceasta mare, s-a deschis una mai mica si educatoarea care ne insotea ne-a facut semn sa intram.

Tovarasa Mirela(asa o numeam, pe atunci inca eram in regimul communist) avea un chip placut, senin, si iti inspira incredere. O respectam foarte mult condsiderand-o de departe cea mai buna si frumoasa persoana din preajma noastra. …era alinarea noastra. In patimirile noastre din viata de la orfelinat, ea a insemnat un adevarat suport pentru noi. Iubea muzica …stia sa cante la chitara si acest lucru care o facea deosebita de toti ceilalti ce se ocupau de supravegherea si educarea noastra. Cand incepea sa cante, ne strangeam toti copii pe langa ea si greu ne dezlipeam de ea. Cu siguranta ca voi mai vorbi despre ea!

Revenind la momentul intrari pe acea poarta ciudata si a starii de teama ce ma domina, am ramas placut surprins atunci cand am facut primii pasi in orfelinat. Un grup de baieti ne asteptau si de indata ce am am intrat pe poarta au inceput sa aplaude… Am zambit placut impresionat dar defapt aplauzele erau pentru doamna Mirela, fiind apreciata de toti cei de acolo. Acel ropot de aplauze a creeat o atmosfera placuta de moment si mi-a redat increderea in ceea ce va fi sperand ca totul va fi bine. Si asa a fost…primele luni.

Toate bune si frumoase ca la inceput, dar a venit si momentul in care perdeaua era data la o parte si adevarul vietii de orfelinat a inceput sa ne loveasca.

Ma consideram un copil normal, dar pentru multi dintre copiii de acolo felul in care aratam, expresivitatea fetei, a creeat o stare de antipatie unii injurandu-ma, altii strigandu-mi tot felul de nume si porecle. Eram asa de urat, incat reactiiledin jur erau deseori violente. Astfel, am inceput sa am in mine o stare de teama si eram terorizat de idea aceasta, ca asa vor fii anii mei de viata…tot timpul ma asteptam ca cineva sa dea in mine..si starea aceea de teama indemna parca pe cei mai mari sa ma loveasca.Asa am dus-o primii patru ani aproximativ.

Unii parinti, veneau sa isi duca copii acasa pentru sfarsitul saptamanii. Si in mintea mea de copil, visam si eram sigur ca mama va veni sa ma ia si pe mine. Timp de doi ani, fugeam la poarta orfelinatului, sperand ca va veni sa ma ia si pe mine acasa, sperand astfel sa scap de ororile ce se intamplau pe sfarsit de saptamana. Am trait doi ani de zile cu aceasta speranta in suflet dar s-a dovedit doar un vis care nu s-a realizat.

La varsta de noua ani, am fost internat la infirmeria orfelinatului (salonul pentru bolnavi). beneficiind astfel de un moment de liniste.Intins pe pat, am inceput sa ma gandesc la ce se intampla in jurul meu. Pentru prima data, am inceput sa ma resemnez, acceptand gandul ca sunt abandonat si nimanui nu-i mai pasa de mine. Au iceput sa imi curga lacimile...plangeam amarnic si aveam o stare de disperare in suflet. Am realizat intr-un tarziu ca plangeam fara sa mai am lacrimi.

Gandul la ceea ce va fi cu mine in anii urmatori printre acesti copii, ma facea sa ma simt ca

intr-o jungla. Am inceput sa imi impun ca trebuie sa accept ca asta e soarta mea. Gandeam ca m-am nascut degeaba. Eram nedumerit si ma intrebam pentru ce m-a creat Dumnezeu?

Era totusi, o stare interesanta care ma facea sa mai sper.Stiam ca nu sunt singurul in aceasta situatie. Mi-au vazut ochii orori care mai de care mai diabolice… chipuri de copii desfigurate, zdrobite de la bataile la care eram supusi . Lucruri pe care nu le pot scrie...care multi din voi nu vi le imaginati. Ne puneau cate doi, fata in fata, si ne fortau sa ne batem pana unul din noi cadea zdrobit. Inca mai vad imagini pline de sange imprastiat in stanga si in dreapta. Nimeream de cele mai multe ori sa ma bat cu colegul meu de grupa si de clasa…Valentin il chema. Trebuia sa ne batem...nu stiam sa ma bat. Daca dadeam in el, cei mai mari , ma loveau de ce am dat in el. Daca nu dadeam, capatam de la el. M-am format cu o stare de frica, am rabdat atata umilinta si brutalitate, incat am ajuns foarte singuratic.Eram necomunicativ, eram ca o stana de piatra. Nu mai aveam lacrimi, nu mai aveam sperante, nu mai aveam nimic. Eram sluga celor din jurul meu, bataia lor de joc,pentru mine tot ce era legat de viata asta era confuz. Singura realitate era durerea, pe care oricat voiam nu puteam sa o alung. Seara asteptam sa adoarma toti. Si ma refugiam la baie intr-un loc unde puteam sa stau fara ca sa ma gaseasca cineva, desi era riscant. O usa care stiam ca era tot timpul deschisa, acoperea un spatiu gol in perete. Aici, in acest spatiu, ma ascundeam pana la miezul noptii cand stiam ca dorm toti. Asa evitam portia de bataie cu care era incepusem sa ma obisnuiesc inaninte de culcare. In dormitoare, erau intre zece si cateva zeci de copii, impreuna cu sefii de dormitor, care erau dintre cei mai mari. Noi eram amuzamentul lor. Ne luau in brate, si ne aruncau in sus, fara sa ne mai prinda. Cand ma gandesc acum, simt parca impactul dintre podea si dantura sau anumite zone ale fetei. Un sentiment mai mult decat groaznic. O durere care te face sa delirezi, o durere care iti amorteste simturile. Ceva, mai presus de mine, de puterea mea de intelegere, ma tinea constient. Nu imi explicam cum rezistam fara sa inebunesc, imi doream sa se termine. Eram fara vlaga. Mi-au pus mana pe perna, sa nu aiba unde merge si mi-au dat lovituri in palma cu sarma impletita, si se opreau cand vedeau ca sangele tasneste. Un sadism fara pricepere.

Imi aduc aminte de anumiti supraveghetori de noapte si educatori, care stateau, se uitau si se amuzau. Incerc sa inteleg ce era in inima lor. Stiau ce se intampla, dar nu interveneau. Unii erau mai tot timpul la discutiile lor in jurul cafelei. Daca se intampla sa spunem ce ni se intampla, sau cum ne schilodesc cei mai mari... si daca cineva lua masuri, represaliile asupra celor care au avut curaj sa spuna, erau din cele mai dure.Si atunci trebuia sa inventam accidente care mai de care mai stupide care pareau credibile la prima vedere., dar multi din supravegehtoti erau constienti ca nu era adevarat. Era o teroare imensa care provoca acea stare de frica in care chiar daca tanjeai sa spui cuiva nu indrazneai. Batjocura pe care o aveam de la cei mai mari din orfelinat la scoala,cand ma umileau de fata cu colegii mei si ne puneau sa ne batem, pe mine si pe Valentin, colegul meu de clasa, poreclele colegilor de grupa, bataile care le luam de la unii din ei pentru ca nu le placea fata mea, dispretul unora dintre colegi pentru ca eram de la orfelinat si altele, se adauga la toata povestirea de mai sus…astea au fost motive suiciente sa ma intorc impotriva lui Dumnezeu. Sa nu imi doresc un astfel de Dumnezeu.

Ironia ironiilor, a fost ca intre timp, am auzit despre Isus. Era parintele Ieremia un om exceptional, bland, intelegator, dornic sa ajute. Venea la orfelinat si ne invata sa ne rugam. El ne rupea putin de la realitatea in care eram, punandu-ne sa citim in niste carti cu rugaciuni. Acum, ironia era ca ne invata rugaciunile astea, si noi le spuneam in fata unui tablou, care era de fapt o icoana. Oricat ma rugam sa inceteze ororile, parca ele veneau mai des. Si atunci mi-am zis eu:ce fel de Dumnezeu este acesta, care nu asculta?

Am auzit despre El ca ne-a creat..desi la scoala am invata ca suntem ceva soi de maimuta. Imaginati-va ca stiam ca exista Dumnezeu, dar nu aveam nevoie de El. M-am impietrit, pentru ca nu aveam nevoie de un Dumnezeu care ingaduia atata suferinta si parca nu se mai oprea. El, Dumnezeu…ma urmarea, si eu simteam asta uneori. Dar veninul care s-a adunat in mine, nega toata interventia Lui. Apoi mai eram si copil…si nu prea intelegeam mare lucru despre chestiuni spirituale.

Aveam toate motivele sa nu il iubesc pe Dumnezeu la cata amaraciune a lasat in viata mea, cui ii trebuie un astfel de Dumnezeu? Nu am avut un motiv sa fac ceva pentru El, pentru ca aparent, El nu facea nimic pentru mine, decat sa ma distruga prin suferinta.

Totusi realitatea este ca El stia tot despre mine, dar mi-au trebuit aproape cincisprezece ani sa inteleg asta. Ma asculta si atunci cand ma rugam dar eu nu stiam ca deja a facut ceva pentru mine, pana am inteles sensul jertfei pe care a facut-o pe cruce, fiind rastignit pentru a ma salva pe mine de iad, care e la el de real cum au fost suferintele mele…doar ca suferintele din iad vor dura vesnic. Acum inteleg de ce s-au petrecut toate astea, dar vom vorbi mai tarziu despre asta.

Asa mi-am petrecut copilaria. Au fost si momente placute, dar asa de putine incat nu se observa. Un moment placut era cand mergeam la masa, si nu ne luau cei mai mari mancarea, sau cand erau sarbatori, cum ar fi Nasterea Domnului, cand primeam daruri, Mai era pastele, cand mancam oua rosii, plimbarile de la gradina Morii(un parc din Sighet), momente cand aveam ocazia sa iesim din orfelinat cu doamna Mirela, momentele cand ea ne canta si ne citea subtitrarea de pe povestile pe diafilm.

As fi schimbat oricand soarta mea cu a unui copil care a avut parinti.si as fi dat orice sa am parinti. Mi-aduc aminte ca ma ingramadeam la poarta orfelinatului la sfarsitul saptamanii si strigam la parintii care veneau dupa copii, sa ma ia si pe mine numai sa scap din orfelinat.. Acum inteleg de ce a trebuit sa trec prin toate astea suferinti

Cert este faptul ca va fi o zi, cand cei care nu si-au respectat parintii, vor regreta. Chiar daca unii din parinti sunt mai dificili, bucurati-va de ei. Pretuiti ceea ce ati primit. Azi, undeva in lumea aceasta, sunt copii care si-ar dori sa aibe mama si tata. Nu au ei aceasta bucurie dar voi, o aveti…bucurati-va de acest dar minunat a lui Dumnezeu.

La un moment dat, in decembrie 1989, a venit revolutia. Eram in clasa a patra. Revolutia din ’89, a adus cu ea si o schimbare…in bine. Au durat vre-o doi ani aproximativ pana sa se simta aceasta schimbare. Am crescut, am devenit unul din baietii cei mari,

( Cei care treceau peste optsprezece ani, trebuiau sa paraseasca orfelinatul ceea ce era bine pentru cei mai mici. Am sa va povestesc ce a urmat dupa ce am plecat din orfelinat.

Adolescenta in Baia Mare

In acea perioada, am dorit mult sa imi depun dosarul la liceul de muzica din Baia Mare. Nu am fost incurajat. Mi se spunea ca nu o sa fac fata si tot felul de idei descurajatoare. Oarecum, am pus mana pe dosar, si urma sa il depun personal cand ajungeam la Baia Mare. Din nefericire pentu mine, atunci, unul din colegii mei, cu care faceam concurenta cand venea vorba de cine e primul din clasa, fiind gelos, mi-a luat dosarul pe ascuns si l-a dat asistentului social. Acesta l-a depus la o scoala profesionala la profilul tamplar universal. Asa se face ca am avut parte de trei ani in care faceam ce nu imi place.

Pentru mine, acesti trei ani, au fost ani grei. Aveam un rand de haine si o pereche de tenisi rupti, din care imi ieseau degetele de la picior. De la internatul unde stateam, era drum lung pana la scoala. Era un chin pentru mine in acele ziel de toamna, sa parcurg acest drum prin ploi marunte si reci. Imi curgea nasul, si eram ud leoarca la picioare. Mergeam si stateam in clasa fara incalzire cate opt ore. Cand mergeam la internat, aveam frigul pana in maduva oaselor. Aici, la internat, eram privit ca un ciudat. La fel si la scoala. Colegii mei erau prieteni unii cu altii...dar eu eram mai retras...de altfel, nu avea nimeni motive sa se apropie de mine. Din cand in cand mai schimbam si eu cate o vorba cuiva...dar aveam destule motive sa ma simt jenant fata de cei din jur.

 In internat, trebuia sa fii smecher. Sa fii tare. Trebuia sa ai ceva special ca sa poti fi la un nivel cu cei mai multi. Neavand nimic deosebit, am fost pentru unii chiar o sluga. Le spalam hainele, sau mergeam pentru ei sa rezolv anumite probleme. Eram un fricos. Singura mea placere, era cand mergeam prin oras si ma uitam in vitrina magazinelor, la multimea de lucruri expuse. Eram singur si ma gandeam cum ar fi daca as avea din lucrurile expuse in vitrina. Imi faceam tot felul de planuri...daca as avea aia, ar fi asa si asa. Dar erau doar ganduri. Uneori eram tentat sa fur doar pentru a avea. Erau mari lupte in interiorul meu. In disperarea care ma apasa, vorbeam cu Dumnezeu, sperand ca va face sa fie mai bine, mai usor. Dar totul era tacere. Imi aduc aminte ca era un mod in care eram linistit. Tamplarul internatului era si cantaret. Avea chitara si uneori i-o mai ceream. Cand voiam sa ma linistesc sau sa ma simt implinit, mergeam si cantam ore in sir la chitara. Imi imaginam ca sunt in sali mari de concerte si cant. Era unicul mod in care eram desfatat(implinit).

Da...cantam. Am invatat in orfelinat cand aveam cheile de la sala festiva, unde erau multe instrumente. Mergeam si stateam mult in acea sala....si asa am invatat sa cant la chitara, si putin la vioara.

La internat, am avut ocazia la un moment dat, sa cunosc o doamna. Era speciala. Era femeie de servici. Fata ei era neobisnuit de senina pentru mine. Pe fata ei se citea o blandete...profunda blandete. In prezenta acestei doamne eram linistit. Am aflat la un moment dat ca este baptista. Nu ma interesa asta. Ne-am imprietenit. Cateodata ma ducea la ea acasa. Avea o chitara pe care am cantat mult. Uneori mi-o imprumuta si la internat. Am numai amintiri frumoase cu aceasta damna si familia ei. Ea mi-a aniversat prima zi de nastere. Ea m-a facut sa fiu mai increzator. Ma baga in seama si vorbeam cu ea diverse chestii. Dupa doi ani, m-am mutat la un alt internat, din Baia Mare. Internatul liceului Mihai Eminescu. Era chiar in centru orasului, mai aproape de scoala.Aici am dus-o mai bine. Am intrat prima trupa si mi-am facut primii prieteni. „PROOROCK” se numea trupa si era un gen de muzica greu. Hard Rock. Texte vulgare, si influente satanice. Nu eram eu asa, dar am intrat in rand cu ceilalti pentru a fi de ai lor. Am acceptat sa imi calc multe din principii doar pentru ca mi-am facut prieteni. Nu voiam sa ii dezamagesc. Asa ca am facut tot ce faceau si ei.

Mi-am dat seama dupa aceea ca aceasta tragedie se intampla cu cei mai multi adolescenti. De dragul de a fi intr-un anturaj, din dorintea de a fi ca unii sau ca altii, cei mai multi adolescenti isi calca toate principiile pe care l-eau avut de la parinti. Bunul simt dispare, rusinea dispare, caracterul devine dur, si dintr-un copil cu principii, devine un smecher, un arogant care defapt nu cauta decat atentie. Aici pierd cei mai multi tineri. Cand incearca sa fie ca alte persoane, care defapt la randul lor ,au facut aceeasi greseala. Cautau atentie. Astfel, au devenit oameni cu criza de identitate.

Nu incerca sa fii ceea ce nu esti...pentru ca te vei scufunda si nu se stie daca se va gasi vre-o mana care sa te ridice. Fii tu insuti. Tine-ti principiile morale si nu incerca sa fii ca alti oameni care la radul lor sunt la fel de vulnerabili ca si tine.

Mai tarziu, trupa s-a desfintat.. Unii din colegi, au plecat in Cluj la facultate.

Intre timp, am terminat profesionala si am intrat la zi la liceul nr.2 pana cand dintr-o prostie, m-am imbolnavit si am ramas aproape un semestru intreg in pat. Am pierdut mult si din cauza asta am fost exmatriculat. Pe cand am ajuns cu dovada la scoala eram deja exmatriculat. De aici a inceput greul.

Viata de strada si cautarea parintilor

Am ajuns sa dorm in scari de bloc, ma milogeam de prieteni, si am dus-o tot mai greu. Am inceput sa gust din ceea ce inseamna foamete, mancam de pe jos, din cosuri de gunoi, furam din magazine si am trait cum am putut. Era toamna spre iarna cand am ajuns pe strazile din Reghin. Era un frig insuportabil. Nu aveam haine groase. Dormeam pe bancile din parc. Uneori pentru ca aveam acces la casa de cultura, dormeam pe hol. Ma inveleam cu un covor pe care il impatruram in doua. Eram slab de tot. Imparteam un sfert de paine in trei, sa imi ajunga dimineata, la pranz si seara.O aveam de la un magazin de la o doamna caruia i se facuse mila de mine. Mi-am facut niste prieteni care imi dadeau de baut gratis. Erau singurii mei prieteni...cel putin asa ii vedeam eu. Era cantareti intr-un local. Uneori ma puneau sa cant o piesa de a lui Stefan Hrusca, „enigmatici si cuminti” . Oamenii dadeau bani penru piesa asta, si imi mai dadeau si mie sa am sa imi permit un sfert de paine. Am ajuns sa imi plang de mila. Eram deja bolnav de la friguri. Nu mai stiam ce sa fac. Tata lumea asta parca era un lagar de concentrare. Nu imi gaseam locul in ea. Oamenii ma evitau din cauza felului in care eram. Eram dispretuit. Ma saturasem de friguri. Era un gand crud cand ma gandeam ca vine din nou seara si eu nu am unde sa dorm. Eram disperat. 

 Intr-o zi, m-am pus pe o banca din parc. Era mai caldut ca seara. Ma gandeam la ce viata duc. Ma gandeam ce se va intampla cu mine. Am citit la un moment dat dintr-o revista, in care scria despre Dumnezeu. Ca un om care nu mai are incotro s-o apuce, am inceput sa vorbesc cu Dumnezeu. L-am implorat cu ochii plin de lacrimi, sa faca ceva. Plangeam in hohote din cauza disperarii. Simteam ca sunt la limita. I-am promis atunci ca daca ma scoate din situatia aia voi fi mai bun. Voi face tot ce imi cere....si am promis multe.

 Spre uimirea mea, in cateva zile, printr-o persoana, Dumnezeu mi-a aratat ca m-a ascultat. Am primit o suma de bani pe care i-am cerut unui preot, sa pot sa merg sa imi caut parintii.

Am luat un tren si am mers sa vad cine e mama mea. Stiam de pe la vre-o zece ani ca ei ar fi undeva in Arad, in comuna Horea. Ajuns la Arad, in autogara, am intrebat incotro este comuna Horea. Am aflat ca e prima comuna cum iesi din Arad. Am urcat intr-un autobus si acum aveam o multime de anduri.

Ma intrebam daca mai locuieste acolo, sau ce va zice daca ma va vedea, daca mai traieste. Nu aveam nici un sentiment fata de mama mea. Despre tata, stiam ca este doar o linie in buletinul meu. Adica nu stiam daca traieste sau nu. Cert este ca fata de parinti bnu aveam decat intrebari. Am inceput sa ii caut doar ca sa aflu despe mine mai multe, sau sa aflu niste explicatii de la ei.

Am ajuns in com.Horia si am inceput sa intreb de o anumita familie Gliga. Dupa o vreme, cineva mi-a explicat unde sta....si ca nu o mai cheama gliga ci Tomoioaga. S-a recasatorit. Am ajuns la ultima casa de pe ulita. Am batut in poarta si a iesit o doamna. Mi-am dat seama ca era mama pentru ca avea trasaturile fetei ca ale mele. Cand m-a vazut, m-a intrebat:

- Vasile, tu esti?

- Da, i-am raspuns eu.

M-a invitat in casa. M-a intrebat daca mi-e foame. Nu era nici o expresie de bucurie pe fata ei. Era tacuta. Se vedea ca se simte vinovata. Nu avea curaj sa imi zica nimic. Imi punea intrebari mai mult balbaind-use.

Nu i-am povestit nimic. M-a intrebat de ceilalti frati. I-am zis ce stiam despre fiecare. Si intre timp au aparut doi copii. Erau marius si cristi. Aveau 7 si 8 ani. E erau ultimii mei frati. L-am cunoscut intre timp pe tatal lor, care venea de la servici din Arad. Vasile il chema. Lucra la spital. Imi parea foarte amabil. Era barbatul cu care s-a casatorit ultima data. Era tata lui cristi si marius. Ne-am imprietenit eu cu cristi si cu marius. Doua zile cat am stat in Horia, i-a bucurat pe amandoi. Amandoi doreau sa doarma cu mine. Doreau sa ma joc cu ei. Erau fratii mei. Am pus multe intrebari mamei. Nu a vrut sa imi zica nimic. Am intrebat cine e tatal meu. Nu a vrut sa imi zica. Mi-a ascuns multe. Eu fumam. Dar fata de ea ma ascundeam. Nu stiu de ce. Dar m-a vazut cristi si cu marius si i-au zis lui maica-mea. M-am suparat tare. Totusi...la un moment dat, s-a scapat si mi-a zis ca pot sa ii zic mama. Lucru pe care nu il facusem deloc. M-am intaratat si a doua zi am inceput sa imi fac bagajul. Nu puteam sa ii zic mama unei femei care pentru mine era un strain. Aveam douazeci de ani. Eram barbat. Si pentru mine, in acesti cincisprezece ani, nu a exsistat vreodata acest termen „ mama”. Pretentia aceasta de ai spune mama a fost cam exagerata. Am plecat inapoi spre Baia Mare. 

Mi-am infiintat o trupa de muzica pop, pop-folk. (cam ce cant azi) Am cunoscut-o pe Mihaela Dunga, care era actrita la teatrul de papusi. Ea a devenit vocalista trupei si prin ea i-am cunoscut pe restul membrilor. Am facut treaba buna timp de aproximativ doi ani. Salile se umpleau la concertele noastre. Eram invitati la diferite actiuni. Am avut un impresar care ne rezolva concertele.

Stateam la vechiul internat al liceului Mihai Eminescu. Fundatia PROVITA care se ocupa cu tineri care au iesit din orfelinate, m-au primit si pe mine. La acest internat inchiriasera ei cateva camere pentru noi. Intre timp...am uitat ce am promis lui Dumnezeu pe banca din parc, in orasul Reghin.

Odata cu fundatia PROVITA, au aparut si primele sentimente pentru Dumnezeu. Dar despre acestea...mai incolo.

Va urma...

Doar utilizatorii inregistrati pot posta comentarii.
Te rugam sa te inregistrezi.

Comentarii (223)

Written by pop monica, on 19-03-2008 11:46 Intradevar e foarte trist cand auzi asemenea declarati de viata a unora care nu meritau atatea suferinti,dar asa precum o floare de Lotus creste si se formeaza in mlastini si namol iar cand se deschide floarea nici un fir de praf nu se atinge de ea ca e pura si curata dupa atatea murdari,sa crezi ca Dumnezeu te-a stiut din'nainte de intemeierea lumi si de cand te-ai nascut, cine esti si El a ingaduit aceea suferinta ca atunci cand vei ajunge la maturitate sa-i intelegi pe cei sarmani ca tine si sa fii sigur ca Dumnezeu ti-a pregatit ceva mult mai bun si frumos in vesnicie,crede ca El te iubeste,atunci cand noi suntem singuri si parasiti Dumnezeu umple acel loc,si te vrea cu gelozie pentru EL,si orice s-ar intampla iarta-i pe cei care ti-au gresit si sa sti ca tu nu esti la intamplare acolo unde esti,ca totul a fost planul lui Dumnezeu,de aceea un om dispretuit si obisnuit cu suferinta este frate cu Domnul nostru ISUS,si EL te-a ales chiar ucenicul lui,un slujitor ca sa faci exact ce a facut si EL,sa iubesti ,sa  ierti,sa ajuti,si ti-a dat un glas mai presus de inger,cu care atingi sufletele,care il iubesc pe ISUS,iubeste-l mult pe Isus ca numai EL merita totul,si pastreaza-te curat pentru EL.Dumnezeu sa te binecuvanteze,pe mai departe in slujirea lui,si nu te uita la oameni,nu asculta de ei ,ca o sa ai dureri de stomac si o sa suferi,si ISUS te-a chemat la bucurie si veselie in prezenta Lui.Psalmul 121,123,124 sunt pt. tine ADI Raport

Written by andrei , on 20-03-2008 20:31 FRATE ADI DORESC SA FI BINECUVANTAT DE DOMNUL NOSTRU ISUS CUM SI CRED CA DEJA ESTI . TE SALUT CU MANA MEA   HAR SI PACE   ANDREI .    SCRIE-MI SI TU Raport

Written by ghita , on 21-03-2008 23:29 salut,sunt "crestin" penticostal,cu mai bine de 30 ani mai in varsta ca tine.cunosc de pe net viata ta.daca tot zici ca lucrezi pt.Domnul,arata-te si in exterior.asa cum esti,mai degraba sameni cu un derbedeu.iti promit ca atunci te voi saluta cu Pacea Domnului.  ~poti sa ai vocea"aurita",putini vor crede ca tu esti pocait.mai bine ai multumi lui D-zeu cu exteriorul si apoi cu interiorul.ai avea motive cu mult mai multe ca altii.  ~da-i Doamne minte ca restul are. Raport

Written by Adi gliga, on 22-03-2008 00:08 Ma bucur ca mi-ati atras atentia... poate ca data viitoare veti folosi un vocabular mai crestinesc...fara rautate, sa am motiv sa iau in serios. La unii se vede in exterior, dar sunt in interior goi si plini de rautate. Doamne te rog da-mi minte sa pot sa fac voia Ta...sa accept pe cei mai greu de acceptat. Tu ii iubesti. Fiti binecuvantat. Raport

Written by g , on 22-03-2008 22:44 fratioare nu lua in seama rautatile unora.TU duti la sfarsit lucrarea care ti-a fost incredintata de Dumnezeu,iar El va rasplatifiecaruia dupa faptele lui.Fi binecuvantat. Raport

Written by marya, on 23-03-2008 21:35 fii binecuvantat Adi esti un om special si ma bucur ca Domnul lucreaza prin tine Raport

Written by mimi, on 24-03-2008 13:17 Draga Adi,  Ma bucur ca am ocazia sa-ti scriu cateva randuri.Am plans ascultand cateva din melodiile tale.Sunt profunde si pline de mesaj divin.De cateva luni ne-am stabilit in Irlanda si mi-au incantat inima acordurile irlandeze de la\"Goana dupa vant\".Un frate irlandez a ascultat si el meldia si s-a simtit onorat Dar mai presus de orice, melodiile tale sunt pline de adevar.M-am bucurat ca am putut trimite cateva din aceste melodii  si altor prietene de-ale mele(cateva necrestine),si reactia lor a fost pe masura.Ma bucur de asemenea ca esti fratele meu si in casa mea Dumnezeu isi face simtita prezenta si prin cantarile tale.DOMNUL SA TE BINECUVANTEZE SI SA TE INTAREASCA ,FRATELE MEU!Ai vrea sa ne onorezi candva anul acesta cu o vizita?  P.S. Din pacate cativa dintre \"fratii nostri\"falimenteaza grosolan atunci cand pun pe prim plan aspectul exerior negandindu-se ca Dumnezeu ne cere inima.Mare pacat! Raport

Written by coti, on 02-04-2008 11:58 Prietene ghita, daca ai anii pe care zici ca ii ai, atunci ai tocit degeaba pragul Casei Domnului. Domnul Isus ne porunceste sa lucram la interiorul nostru nu la fatada. Daca pentru dumneata conteaza exteriorul se vede ca ai ratat aproape 60 de ani de viata trecand pe langa esentialul vietii de crestin.  Adi, am avut onoarea sa te ascult live la Suceava in Biserica Maranatha. Iti multumesc pentru jertfa ta si ma rog ca Dumnezeu sa te sfinteasca si sa te ajute sa cresti tot mai mult spiritual sa te poata folosi din plin in lucrarea Sa.  In nici un caz sa nu-ti concediezi "stilistul" care, se vede, nu e pe gustul lui ghita. Dar asta e problema lui, nu a ta Raport

Written by Robert, on 15-04-2008 23:22 Adi hai si la Bistrita...ca nu e departe deloc .. Raport

Written by Iulia , on 19-04-2008 23:48 ce pot sa zic?..am ramas fara cuvinte...intr-o lume in care muzica a pornit la galop in cautarea timpului care fuge parca..melodiile tale ne dau parca o clipa de ragaz..de liniste..de pace..de armonie.simti din nou ca traiesti..simti ca esti om..simti ca poti sa SIMTI..si ca nu esti doar un robot setat sa cante ceva la fel de robotic.Cred ca-ti este inca foarte greu..si ca trecutul a sapat urme adanci in sufletul tau...dar Isus le-a cicatrizat..nu-i asa? Acele amintiri, trairi...au un folos..Isus stie mai bine care...dar nu uita ca "toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor iubiti de el" si "in toate acestea noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit".Domnul sa-ti dea putere si tarie sa ramai la telul pe care ti l-ai propus..si sa nu-l uiti cu trecerea timpului! El e acelas ieri,azi si in veci!Toata gloria sa-i fie data!Cu Domnul inainte Adi! Raport

Written by stely, on 20-04-2008 13:08 te salut Adi,am stat si ma-m gandit ceva timp daca voi lasa un mesaj sau nu,am mai lasat mesaje dar din anumite motive necunoscute mie au fost sterse dupa vreo 3 zile.  Citind ceace ai scris ,pealocuri am simtit un gram de amaraciune si tristete.  Am decis totusi sa-ti las un mesaj si sa te incurajez sa mergi mai departe in slujba lui Dumnezeu.  Fara indoiala D-zeu este cu tine si scopul pt care ai fost creat se vede prin ceace D-zeu a pus in tine (,,CACI DUPA ROADELE LOR AI VETI CUNOASTE).......  Am hotarat sa-ti scriu nu in calitate de critic sau sfatuitor ,ci scriu in calitate de frate al tau in Domnul care la fel ca multi altii au fost binecuvintati de cantarile tale.  Multi nu inteleg ca a sta in fata multimilor sa canti sau sa compui si mai mereu sa fi pe drumuri pt a fi o binecuvintare pt altii nu e usor .Indraznec sa spun ca e foarte greu si e o mare responsabilitate.  D-zeu a fost cu tine Adi in tot trecutul tau si nu e important cum incepi viata ci cum o sfarsesti!  Continua ,fi tare Adi si imbarbateazate D-zeu merge inaintea ta si-ti da biruinta pe unde vei pasii, chiar daca in ochii unora nu esti decit un"derbedeu"   Priveste la ISUS care a fost fiul lui D-zeu multi au zis in vremea Lui ca are drac si face minuni cu puterea satanei , nici pe el nu l-au crezut.  D-zeu te iubeste asa cum esti.  Iar daca unii arunca cu gunoaie in tine este porblema lor si vor da socoteala in fata lui D-zeu pt fiecare cuvint nefolositor care aduce moarte si venin.  Ca un slujitor si un copil care iubeste pe D-zeu te rog nu raspunde acestor mesaje jignitoare chiar daca este situl tau .  Canalizeazati gindurile spre TATAL nostru si spre lucrare la care ai fost chemat  Vine ziua judecatii cind toti vom da socoteala de ce am facut in viata ,atunci se va vedea lucrarea fiecaruia daca va sta in picioare sau va arde in foc  Domnul sa te intareasca Adi pe ma departe si cu siguranta vei mai trece prin multe perioade grele in viata ca asa e pe pamant dar Domnul sa-ti fie adapostul si taria in clipe grele.  Chiar daca toti te vor parasii D-zeu va sta linga tine si te va ajuta sa duci la bun sfarsit lucrarea LUI  stely Raport

Written by luizapaval, on 22-04-2008 21:11 Icrede-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta,recunoastel in toate caile tale si El iti va netezi cararilee....draga adi tu tocmai ai implinit acest verset ...e foarta impresionanta povestea ta si iti multumesc ne-o impartassesti si nou,cuvinte izvorate din inima au fost scrise de tine,cu bucurie,cu tristete,cu amaraciune...etape care au trecut prin viata ta...si bine ai zis:,,sper sa foloseasca spre salvare tuturor celor ce citesc aceste scrisori''.cat traim avem de invatat,important e sa invatam nu sa criticam...Domnul sa-ti de-a putere adi si sa te ajute in slujire,si nu uita ca ,,Orice cuvant al lui Dumnezeu este incercat,El este un scut pentru cei ce se increde in El..Proverbe 30:5...increde-te in Domnul si nu da inapoi nici un pas...privirea ta sa fie spre Domnul...Fii binecuvantat si abia astept sa continuii......  Raport

Written by MONICA , on 23-04-2008 22:29 nu-ti dezlipi privirea de pe Luceafarul de dimineata.Nu te lasa dezamagit de nimic,dar nici nu te lasa purtat pe culmile fericirii.Traieste fiecare zi ca si cum Fiul Omului ar fi la usa si gandeste-te la momentul plecarii.Cum e posibil acest lucru? Sa umbli ca si cum la urmatorul pas ai trece pragul cerului.Roaga-te.Sfintii care inainteaza in genunchi nu dau inapoi niciodata.DOMNUL CU TINE! Raport

Written by S., on 27-04-2008 23:56 Te iubim, Adi. Nu cu vorba...ci cu RUGACIUNEA.    Fratii tai din S. Raport

Written by simona, on 28-04-2008 00:12 Domnul sa te binecuvanteze,sa te intareasca si sa-ti dea putere sa treci peste toate incercarile vietii.Esti special asa cum sunt si melodiile care le interpretezi.De cate ori ma simt cazuta si parasita te toti ascult cantecele tale si vreau sa-ti spun din toata inima ca ma ridica si pot sa plang si sa ma rog mult mai cu foc si simt cum domnul ma ridica prin aceste melodi extraordinare.esti un om deosebit...Fi binecuvantat!!!!! Raport

Written by Didi, on 28-04-2008 11:15 Adi am avut ocazia sa te aud la Suceava si am ramas foarte impresionata de vocea ta si mi-am dat seama ca tu canti din inima voiam sa te rog sa nu te uiti la commentariile rautacioase ale unora...tu arati foarte bine dar nu asta conteaza conteaza ca, canti spre slava Lui D-zeu...succes in continuare D-zeu sa te binecuvanteze... Raport

Written by iulia, on 28-04-2008 21:12 "Cine are inima buna sa laude pe Domnul". Raport

Written by Tania , on 30-04-2008 14:53 Am citit comentariile legate de freza lui Adi.  Este foarte usor sa stai pe margine si sa arunci cu pietre si sa comentezi, ca aceea nui bine, ca aceea trebuia asa.Si eu de multe ori sunt tentata sa fac la fel, dar ma rog Donului sa ma ierte. Am inceput si eu sa lucrez La Scoala Duminicala de la noi de la Biserica. Si doar atunci cand incepi tu sa slujesti iti dai seama ca nu poti multumi pe toata lumea... el mai trist lucru este ca de la fratii nostrii de la care ar trebui sa primim incurajare si mangaiere primim bolovani si parca incearca sa ne faca sa nu mai slujim.  Dar slava Domnului ca NU-i incercare prea mare!Si Cum un cerb doreste apa din izvorul cristalin... Tot asa in rugaciune zi si noapte ma inchin... atinge-ma Ridica-ma.  domnul sa te binecuvinteze Adi!  Ma rog pentru tine si pentru SOS, macar atat pot sa fac! Raport

Written by otilia , on 30-04-2008 18:55 pot sa intaleg foarte bine prin ce ai trecut pt ca si eu am trecut prin ceva asemanator.am si eu 2 surori care au crescut la o casa numai norocul lor daca pot sa numesc asta noroc ca ele au fost la o casa crestina numai tot le-a lipsit dragostea de mamna.este o poveste lunga si nu am sa te plicti cu ea dar vreau sa-ti spun ca ma bucur foarte mult pt tine si ma bucur ca domnul te-a ales sa fii copilul lui.sant curioasa sa stiu povestea ta toata.iar daca vreodata ai drum la hd usa noastra este deschisa pentru tine.eu sant casatorita si am un baietel de 2 ani.si mi-ar placea sa mai vb daca nu te deranjeaza mie si la sotul meu ne place cum canti foarte mult. Raport

Written by simona, on 01-05-2008 04:29 "Fratiorilor"eu cred ca ar trebui sa mai cititi din cand in cand versetul din Luca 6 vs.41 la 45!mai bine i-ati multumii lui Dumnezeu pntru darul care la pus in Adi si v-ati ruga pentru el ca Domnul sa-l intareasca in lucrarea in care l-a pus.Sunt atatea suflete care mor zilnic fara sa-l cunoasca pe Domnul si voi stati pe margini si judecati si aruncati cu noroi intr-un lucrator al domnului care il slujeste pe Isus din toata inima,care se lupta pentru a merge in lucrare ca oamenii sa cunoasca dragostea lui Dumnezeu.Asa ne ajutati voi, cei mai in etate pe calea Domnului,contrar Bibliei?ganditi -va ca poate de multe ori loviti in sufletul omului si pentru asta veti fi aspru judecati!degeaba iti curatesti exteriorul daca interiorul este murdar si negru.NU JUDECATI ,SI NU VETI FI JUDECATI;NU OSANDITI, SI NU VETI FI OSANDITI!!!asta cere cuvantul domnului.Adi Domnu sa te intareasca si sa -ti de-a putere in lucrarea in care te-a pus ca stiu ca nu este usor mai ales cand sunt si multi invidiosi si critici pe ici pe colo FI BINECUVANTAT! Raport

Written by anutza h., on 02-05-2008 00:56 Sal Adi.Noi am mai vb pe nete mail si pe mess...daca mai tii minte,vroaim CD-uri cu tine si nu aveai numai casete...Am auzit k ai crescut la casa de copii,si eu sunt tot intr-o casa de copii momentan...nu am parinti de la 10 ani nu am mama si de la 13 nu am tata....dar Domnul ne-a purtat de grija mie si fratilor mei.suntem 7 frati,4 la casa de copii...sunt multe de povestit,dar nu are rost,si poate nu isi are locul.Imi place cum canti,ma zideste spiritual.Nu imi place cand oamenii se cred mai buni ca altii,sau daca esti/ai fost la o casa de copii,esti un nimeni,nu e asa!Oamenii ne pun pe toti intr-o oala,ei nu fac deosebirea intre unii care isi vad de viata lor fara sa faca probleme celor din jur,nici macar lor personal.Eu sunt la facultate anul 4.Domnul mi-a purtat de grija chiar daca nu am avut parinti si traiesc intr-o casa de copii de la 11 ani.Fii tare in Domnul,nu te uita la critici.Ar trebui ca fiecare dintre ei sa isi vada greselile lor si apoi sa vb de altii!Fii binecuvantat de Domnul!!! Raport

Written by c, on 02-05-2008 19:12 Fratioare cand am citit aceste randuri,despre suferintele si chinurile pe care le-ai rabdat in acel orfelinat m-am cutremurat...am stat inaintea Domnului si L-am intrebat de a ingduit si ingaduie asemenea experiente groaznice in viata unor oameni.Adi poate daca nu cunosteai acesta fata a oamenilor acum poate iti era mult mai greu,avand in vedere situatia cu,care te-ai confruntat recent si inca te mai confrunti.Dar un lucru ti-l zic care sigur nu iti este strain ,si anume ca eti un om minunat si ca Domnu te-a purtat si te poarta in bratele Sale inca de la inceputul vietii tale,chiar daca a ingaduit si ingaduie anumite situatii in viata ta si a noastra a tuturor.Chiar daca pt unii esti un ciudat si un rebel pt Domnu esti fiu de rege si El nu sta indeiferent.Dumnezeu Tatal nostru sa te binecuvinteze si sa te intareasca tot mai mult in lucrarea pe care ti-a incredintat-o.te sal cu Ps.20.Fi binecuvantat Raport

Written by simona, on 02-05-2008 19:42 Este ingrozitor sa treci prin ce ai trecut tu si stiu ce inseamna si tot odata te cred ca ai trecut prin ce ai trecut.Intamplarea a facut sa vad cu ochii mei cum sunt de chinuiti copiii abandonati.Sora mea a lucrat in orfelinat ca si ingrijitoare si eu mai mergeam s-o ajut deoarece ai indrageam atat de mult pe copii si imi era asa de mila de ei si de cateva ori luam acasa copii si ai tineam cate o saptamana,iar cand trebuia sa-i duca inapoi se prindeau cu manutele de picioarele mele si plangeau,se putea citi groaza de pe chipul lor.dar am deviat putin de la subiect..ce vroiam de fapt sa-ti zic era faptul ca am putut vedea tot felul de sadisme din partea celor ce ai ingrijeau.cand plecam acasa nu reuseam sa imi revin din plans la ce vedeam acolo si la cat de mult as afi vrut sa-i pot lua pe toti de-acolo si sa-i scap de acel iad.La un moment dat am cedat nervos am cazut intr-o depresie ...mai ales ca nici eu cu surorile mele nu aveam o viata prea roz chiar daca aveam parinti.Stiu ce inseamna sa vrei sa simti dragostea unui parinte si de fapt el sa te respinga, sa vrei sa fi mangaiat si in loc de mangaiere sa auzi blesteme si injuraturi pentru ca existam(de parca noi le-am fi cerut sa ne faca).eu nici acum nu pot sa-i inteleg pe cei care isi abandoneaza copiii,nu au nici un fel de scuza indiferent cat de grea ar fi viata si cat de mare ar fi saracia .Este totusi un suflet pe care l-ai purtat in pantec noua luni ,i-ai simtit fiecare bataie a inimi ,este suflet din sufletul tau ,cum poti sa-l arunci asa ca pe o haina care sa uzat si nu mai ai nevoie de ea.chiar se pot numi astia parinti????Si totusi cand stai si te gandesti ca Domnul Isus ne cere sa iertam si sa iubim chiar si pe acestia!Este atat de greu de multe ori,mai ales ca ramai marcat toata viata...este groznic.Dumnezeu ti-a dat putere sa treci peste toate aceste incercari si chinuri,esti un om deosebit si tot odata atat de special in tot ceia ce faci FI BINECUVANTAT!!! Raport

Written by marynela, on 08-05-2008 15:24 Pace tie,te admir foarte mult pt ceea ce faci si prin felul cum ai stiu sa treci peste toate greutatile acestei lumi...k ai stiut sa faci ceea mai buna alegere:"ALEG SA TE URMEZ!"de un singur lucru imi pare rau....k ai plecat din BMnu stiu motivul,dar imi pare rau k nu am putut sa ma alatur grupului cu care ai slujit aici...si nu am putut sa vb cu tine face to face cantarile tale,ma ajuta foarte mult...ma zidesc ff mult sufleteste..demulteori knd nu mai stiu ce sa ii spun Dlatunci knd asl o cantare de a ta....ea spune totul...sau pur si simplu knd vreau sa ii dau lauda Lui pt tot Binele pe care mi-l da cantarile tale ma ajuta ff mult. Ma rog Dl pt tine k sa te ajute sa ramai statornic pe calea aceasta,a Lui si sa mergi mai departe,chiar dak gurile rele vb..tuh sa te increzi in Dl...si mai devreme sau mai tarziu fiecare isi va primi rasplata dupa faptele lui..DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE!!!  Ps:sa mai vi prin Baia MAre! Raport

Written by oana, on 11-05-2008 21:49 Am avut astazi deosebita placere sa te cunosc ( am fost la concert in seara asta ...si dimineatza ) .Marturia ta a fost deosebita si a atins inima mea .  Dumnezeu sa iti poate de grija si de-acum incolo, esti un tip extraordinar, te diferentiezi de mult de altii :D si ...vorba ta ..."cand Dumnezeu e de partea ta, se vede ! ". Binecuvantat fii tuh ca aduci atata slava Tatalui . Raport

Written by Daniela, on 15-05-2008 12:33 asteptam continuarea....Fii binecuvantat!!! Raport

Written by monica-arad, on 17-05-2008 09:58 Ma bucur asa de mult ca ne-ai dat voie sa ne expunem parerile si sugestiile noastre,pe site-ul tau.Mie,aceasta imi spune ceva ;cei ce vor sa-ti fie prieteni sa aibe posibilitatea aceasta;mare lucru intr-o lume plina de interes propriu.   Fi binecuvantat si nu uita niciodata cand viata iti ofera O LAMAIE,tu sa-ti faci,din ea,O LIMONADA .  Astept continuarea marturiei tale... Raport

Written by lavi, on 21-05-2008 14:21 Buna,Adi..Am ramas impresionata de povestirea ta,si nu vreau sa ma rezum doar la atat.Este un verset in Biblie care spune ca "prin intristarea fetzei,inima se face mai buna",iar pentru cei care nu au avut parte de suferinta adevarata,pot sa le spun din experienta, ca in momentul in care incerci sa-ti intelegi suferinta prin Ochii unui Copil al Lui Dumnezeu,nu poti sa te folosesti de marturia ta, pentru a te fali..Poate motivul de mandrie se gaseste in faptul ca avem un Dumnezeul asa de mare!Te apreciez ca ai trecut peste suferinta provocata de amintiri,si ai ales sa ne impartasesti prin ce ai trecut..Personal,m-a facut mai constienta de binecuvantarile de care am parte si de lauda pe care o merita Dumnezeu!!Esti binecuvantat si continua sa faci lucrarea la care ai fost chemat!! Raport

Written by Mirella , on 24-05-2008 16:29 Citesc printre lacrimi ... a 3'a oara ma simt cerectata de cuvintele tale... sunt din botosani , si am asistat la 2 aparitii ale tale aici .. am auzit povstea vietii tale si nu cred ca ai exagerat caci in privirea ta se citea un suflet trist in timp ce iti aminteai cu amaraciune de acele clipe. Observ ca acum esti fericit alaturi de D'l.    Imi doresc sa fii un om binecuvantat ! God Bless You >:D Raport

Written by angelouj, on 25-05-2008 12:55 ..nu te lasa niciodata doborat de ceea ce altzii nu pot vedea in tine,ceea ce tu eshti pt D'zeu..shtii,niciodata atata timp cat nu ai o "slujba",o activitate (in biserica) nu o sa aiba nimeni de comentat...si culmea,atunci cand te hotarasti si tu sa faci ceva pentru Hristos se trezesc sa'ti stea in cale toti si sa se poticnesca in cele mai marunte chestii....asa ni se intampla tuturor..daca nu faci ceva,comenteaza ca nu faci,ca nu eshti vrednic de El...daca faci,nu e bine cum faci...sau nu e bine DE CE faci..dar tu,trebuie doar sa fi tare....Domnu fie cu tine:D    P.S. ..imi place look'ul tau Raport

Written by monica-arad, on 30-05-2008 01:00 asteptam continuarea...fii binecuvantat Raport

Written by Daniela, on 30-05-2008 23:23 Ma bucur caci de si nu ai avut o copilarie frumoasa, Dumnezeu nu te-a lasat, si Ti sa facut cunoscut, si ai putut sa Il accepti ca Domn si Mantuitor. Continua sa canti ! Dumnezeu te foloseste. Raport

Written by dorela_adi, on 02-06-2008 00:34 dorela_adi  a-m plans ami doresc din inima nu baga an seama rautatea celor ce nu te anteleg slujeste cu toata inima pe cel pe carel iubesti 'pe cel care stie cel mai bine sa lege rana sa aduca ertarea 'si sa dea pacea .cantecele tale aduc mangaere sufletelor antristate domnul sa te ajute an orice moment nu da anapoi crede ca nu la voia antamplarii ai trecut prin atatea earto si pe mama ta Raport

Written by Ioana, on 02-06-2008 22:17 prin suferinta inima omului se face mai buna..cred ca acesta e unul din motivele pt care Dumnezeu a permis sa treci prin ce-ai trecut. am ramas f impresionata de marturia ta, pe care am auzit-o si live..m-a cercetat mult si stiu ca nu doar pe mine. prin experienta ta Domnul ne da o lectie a multumirii extraordinara. ma intristeaza asa de tare sa aud ca atatia copii trec prin necazuri pe care putini le pot suporta, dar sunt sigura ca Domnul o sa-ti vindece complet toate ranile, si o sa-ti dea din plin pacea si mangaierea Sa.El nu se lasa dator niciodata, si cred ca rasplata Sa va fi mare in cer pt tine, numai sa ramai tare pe calea ingusta.nu intentionam sa scriu un mesaj asa de lung, insa am vrut sa te incurajez si sa iti spun ca te amintesc in rugaciunile mele.Sa ramai tare in credinta Raport

Written by Ioana, on 02-06-2008 22:23 ps. nu sunt eu adepta parului prea lung la baieti da' tie iti sta bine )  si pt cei cuprinsi de formalismul religios: nu impuneti incredintarea voastra si altora, tolerati pe cei care nu au ajuns la aceeasi parere ca si voi in lucrurile nesemnificative, pt care nu esti lasat afara din imparatie Raport

Written by delia, on 08-06-2008 20:43 adi as fi tare curioasa sa stiu cand iti vei termina povestea .....ce sa intamplat dupa ce ai plecat de la orfelinat...... Raport

Written by rody, on 09-06-2008 21:05 Nasterea ta nu a fost o greseala a cuiva,nici un esec;viata ta nu este nici o intamplare fericita a naturii.este posibil ca parinti tai sa nu te fi planificat,insa Dumnezeu a facut-o,El nu a fost surprins deloc de nasterea ta,de fapt El a asteptat-o,cu mult timp inainte de a fi conceput de parintii tai,tu ai fost conceput in mintea lui Dumnezeu,El a fost primul care s-a gandit la tine,faptul ca poti sa respiri in clipa asta nu se datoreaza sorti;nu este vorba nici de sansa,nici de noroc si nici de coincidenta,esti in viata pt ca Dumnezeu a vrut sa te creeze...Dumnezeu ti-a proiectat trupul pana in cele mai mici detalii,El ti-a hotarat in mod deliberat rasa,culoarea pieli,a parului si toate celelalte trasaturi,El ti-a facut trupul asa cum a dorit,de asemenea El a hotarat talentele naturale pe care le ai,si unicitatea personalitatii tale.Nimic in viata ta nu este arbitrar,toate au un scop,indiferent de circumstantele nasterii tale si de identitatea parintilor tai ,Dumnezeu a avut un plan in crearea ta.  Nu are importanta daca parintii tai au fost buni sau rai,Dumnezeu a stiut ca cei doi parinti au exact elementele genetice necesare pt a te concepe pe tine asa cum te-a avut El in minte.  Dumnezeu nu face nimic accidental si nici nu greseste niciodata ,El are o justificare pt tot ce creeaza,Dumnezeu s-a gandit la tine chiar inainte de a face lumea.Iata deci,cat de mult te iubeste si te pretuieste Dumnezeu.  STIU CA TRAUMA CE-AI SUFERIT-O NU A FOST USOARA  CHIAR SI DUMNEZEU A PLANS CA TE-A DURUT ATAT;DAR A FOST INGADUITA CA SA-TI MODELEZE INIMA,ASTFEL INCAT SA SEMENI TOT MAI MULT CU EL.  Ramai pe mai departe ceea ce esti :o binecuvantare...  Raport

Written by S., on 16-06-2008 17:49 "...Eu nu vreau sa fiu pe placul dumneavoastra si nici nu vreau sa va fac pe plac...ca nu am sa reusesc."    (este opinia mea) - pentru opinii personale, adi_gliga@yahoo.com Raport

Written by iasmina, on 30-06-2008 15:09 un copil al Domnul incercat din rasputeri...ma bucur ca ai trecut cu bine peste toate astea ady..si ma rog ca Domnul sa te tina in continuare pt El(indiferent de frizura ta ...P.S. iti sta f bine ...si cei care se poticnesc de astfel de lucruri...inseamna ca nu au o inima destul de curata...de fapt se vede asta atunci cand vb...in rest pupici si Domnul cu voi toti..sa fi binecuvantat Ady si sa nu uiti ca Domnul e acolo langa tine...indiferent de situatia in care tu te afli El e acelasi Dumnezeu...:X multe binecuvantari Raport

Written by Debora, on 07-07-2008 03:02 e foarte intersanta povestea ta din copilarie si stiu k mai urmeaza de marturisit cum Domnul te-a intors la EL si nu te-o lasat de izbeliste .eu stiu deja povestea ta ne-ai zis-o la concert.muzica ta si marturisirea ta mi-a fost de-ajuns k sa pot sa ma predau Domnului mi-a atins inima si mam predat lui DUMNEZEU.Domnul sa te binecuvinteze!!!!!!! sa nu te lasi de Domnul nicicand!!!! si sa-ti de-a Domnul putere sa mergi inainte biruitor cu EL . Raport

Written by luizapaval , on 11-07-2008 23:32   Raport

Written by lil` sunshine, on 10-08-2008 09:42 viatza traita cu El.. este bucurie.. chiar si suferintza.. este transformata in bucurie...(asta vb din experientza)...  criticile?.. m.am saturat de ele...     El sa isi gaseasca mai departe placerea in tine.... Raport

Written by camily , on 26-08-2008 10:59 am citit,si am inteles cat de greu a fost ptr tine...cred ca inteleg asta...eu lucrez cu asemenea copii..si..pot spune ca ii iubesc,,,lucrez cu ei,cant cu ei ma bucur sa ii vad zambind,sa ii vad fericiti,imi dau seama ca nimic nu poate compensa acea afectiune care le lipseste.ce sa zic..chiar,impresioneaza aceasta poveste a ta...incearca sa scrii o carte..te-ai gandit?sau..daca stii pe cineva care ar putea expune povestea...aaaaaaaaa...si mc ptr ce ai facut la voronet Raport

Written by adrian, on 28-08-2008 12:02 Tot ce pot sa spun e ca ..viziunea ta in viatza//datorita faptului ca ai trecut prin atatea este mult.. mai puternica , mult mai solida.."aurul trebuie sa treaca prin foc sa sa fie curat.. " la fel si tuh ai trecut prin incercari ca atunci cand vei fii pus in situatia..sa vezi sau sa retraiesti acea experienta neplacuta a copilariei tale ..sa zici in sufletul tau "Doamne ..eu stiu.."si sa imbarbatezi pe cei care se afla in astfel de probleme , sa le dai sfaturi utile.."Dumnezeu stie dc este asa..dar..nu uita Rasplata va fii mare celor care , sufera, celor care se lupta pt lucrarea lui..Pt toti care sunt chemati in numele Lui" numai de bine si Dumnezeu sa te intareasca , sa-ti dea intelepciune, sa-ti dea aceeasi cursivitate ideeilor, gandurilor , tale ..tot ceea ce este sfant sa locuiasca in tine..iar tuh sa fii o lumina pentru Hristos!!!bless you Raport

Written by monica pop, on 09-09-2008 20:27 frate Adi ,eu cred ca trecutul tau a fost un timp dureros si plin de suferinti,pentru tine si pentru multi ,foarte multi pocaiti,nu-ti mai aminti de trecut si priveste la luminita din capatul tunelului,si eu cred ca cea ce esti acum si ce vei devenii e mult mai important pentru Dumnezeu si am dori sa aflam pasul tau catre Dumnezeu si nasterea ta din nou ,care e mult mai importanta decat trecutul,si foarte multi tineri si nu numai au ce invata ,din experienta ta,esti intradevar un exemplu de urmat si ascultat,ramai alaturi de Isus,caci lui ii datorezi cea ce esti si nu uita ca El te iubeste si te vrea lumina si apa vie pentru cei din jurul tau,asteptam urmarea povestiri tale,Domnul sa te binecuvanteze. Raport

Written by sory , on 15-09-2008 23:01 Adi parerea mea este k ar trebui s-a scrii o carte despre viata ta... DOMNUL SA TE AJUTE fi binecuvantat.sper sa nu te deranjeze este doar o parere Raport